– Management operațional, strategic sau economie instituțională? Ordonanța de urgență publicată în luna mai anul acesta în Monitorul Oficial, Partea I nr. 362 din 26 mai 2015 și care până la data prezentului articol, respectiv 9 iunie 2015 nu a suferit nicio modificare, prevede înființarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), ca instituţie publică cu…

– implicații în domeniul achizițiilor publice – Recentele comunicate și documente ale Comisiei Europene și ale Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor (ENISA) relevă un interes crescut al instituțiilor comunitare pentru consolidarea capacității Uniunii Europene, a statelor membre și a companiilor private în domeniul prevenirii, reacției și gestionării problemelor legate de securitatea…

Echipa CEPARU&IRIMIA CONSULTING SRL Managementul contractului de achiziţie publică reprezintă unul din domeniiile neglijate de către autorităţile contractante. În practică, accentul este pus pe procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică deși aceasta necesită, de obicei, o perioadă de timp mai scurtă decât punerea în aplicare a contractului însuși. Fară a reduce importanța procedurii…

Echipa Ceparu & Irimia Consulting În contextul adoptării recentului Pact pentru Apărare, ce prevede alocarea, începând cu anul 2017, a unui procent de 2% din PIB-ul României pentru înzestrarea şi pregătirea forţelor armate, ne putem aştepta la o creştere a fluxurilor aferente pieţei achiziţiilor publice în domeniul apărării şi securităţii, marii operatori din domeniu fiind…

Piaţa achiziţiilor publice – bilanţ şi tendinţe – Revista de Achizitii Publice – Revista de Achizitii Publice.

SC Ceparu & Irimia Consulting SRL si SCPA Ceparu si Irimia ureaza tuturor colaboratorilor Sarbatori Fericite! Sarbatori Fericite!.

Autor: Echipa Ceparu & Irimia Consulting Articol publicat in Revista de Achizitii publice – octombrie 2014 Contractele de achiziţie publică de lucrări trebuie să beneficieze de o atenţie deosebită din partea autorităţii contractante datorită importanţei acestora în cadrul planului de achiziţii. Această importanță a contractelor de lucrări este determinată de valoarea ridicată a contractului, de complexitatea…

În vederea realizării anumitor părţi din contract, uneori ofertantul apelează la serviciile unei terţe persoane, cunoscută cu denumirea de „subcontractant – art. 45 alin. (1) din OUG nr.34/2006: „Fără a i se diminua răspunderea în ceea ce priveşte modul de îndeplinire a viitorului contract de achiziţie publică, ofertantul are dreptul de a include în propunerea…

S-a înființat AEXA – Asociația experților în achiziții publice. Primele 50 de cereri de adeziune aprobate nu vor plăti cotizația de membru. Aici puteți găsi mai multe informații precum și formularul de adeziune (…) Succes colegilor și partenerilor noștri!  

bad_do
Copyright 2013 C&I-C
Toate drepturile rezervate

Bucuresti, Sector 5, str. dr. Grigore Romniceanu, nr.3C - Brussels, 1 Avenue de la Renaissance, 1000, Tel/Fax: +40.21.313.14.16 Pagina contact