Consilier Juridic
Daniel Jurj
Evaluarea de tip peer review este o formă de evaluare externă care vizează sprijinirea instituţiei evaluate în eforturile sale cu privire la asigurarea si dezvoltarea performanţelor instituţiei (1).
Un grup extern de experţi, numiţi evaluatori, este invitat să evalueze activitatea diferitelor segmente ale instituţiei, urmărind performanţa fiecărui departament sau a întregii organizaţii. În timpul procesului de evaluare, evaluatorii vizitează instituţia evaluată.
Evaluatorii sunt persoane externe, dar care lucrează intr-un mediu similar şi au expertiză şi cunostinţe profesionale specifice in domeniul evaluat. Sunt persoane independente şi „cu acelaşi statut” cu persoanele ale căror performanţe sunt evaluate.
Evaluarea de tip peer review este un instrument pentru diagnosticarea operaţiunilor sectorului public, inclusiv achiziţiile publice, care a fost dezvoltat şi îndelung utilizat de către OECD (2).
Scopul evaluării este de a identifica punctele tari şi punctele slabe (evaluarea performanţei) în sistemul achiziţiilor publice, concentrându-se în mod special asupra principalelor componente, precum cadrul legislativ şi instituţional, entităţile de achiziţii publice în termeni de capacitate şi capabilitate, şi pieţe(3).
Pe baza analizei şi concluziilor, acolo unde este necesar, echipa peer review elaborează recomandări pentru îmbunătăţirea sistemului, dar este exclusiv o prerogativă a organizaţiei evaluate de a decide asupra acţiunilor ce urmează a fi întreprinse urmând recomandările.

1. Maria Gutknecht-Gmeiner – Manual european de evaluare de tip peer review pentru educaţia şi formarea profesională iniţială-Proiect Leonardo da Vinci (AT/04/F/TH-8200)
2. OECD. Public Procurement for Sustainable and Inclusive Growth. Enabling reform through evidence and peer reviews
3. SIGMA.Public Procurement Brief 21. Performance Measurement

Write a comment:

*

Your email address will not be published.

bad_do
Copyright 2013 C&I-C
Toate drepturile rezervate

Bucuresti, Sector 5, str. dr. Grigore Romniceanu, nr.3C - Brussels, 1 Avenue de la Renaissance, 1000, Tel/Fax: +40.21.313.14.16 Pagina contact